-------------
Trecerea efectiva de la copilarie la maturitate nu se face brusc, insa constientizarea ei te loveste din plin chiar si intr-o singura secunda, care te poate marca pentru tot restul vietii. Frustrarea acestor ganduri, neconstientizarea lor dar si faptul ca te regasesti singur in fata greutatilor, grijilor si asumarii responsabilitatii maturitatii sunt lucruri care pot schimba intr-un mod negativ chiar si cele mai entuziaste persoane.
Aceasta lupta interioara ar trebui, intr-un mod constructiv, sa ne ajute sa ne definitivam propriile noastre cerinte de la viata, pentru a lua ulterior deciziile bune in acest sens. Nu e deloc usor sa recunosti ca nu mai esti copil, dar nici nu nu ne obliga cineva sa nu pastram, cel putin secvential, anumite parti din copilaria noastra, fie ca este vorba de aminitiri sau de trasaturi comportamentale.
In linii mari insa, la trecerea de la copilarie la maturitate, pierdem mai multe lucruri, pe care nu le constientizam decat in secunda (descrisa mai sus) care ne schimba complet viata. Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa fac un bilant organizat (dar nu neaparat ierarhizat) al lucrurilor pe care cred ca le pierdem in momentul trecerii noastre de la copilarie la maturitate..
Inconstienta de a trai viata
Acest lucru ne-a ajutat, candva, sa trecem cu usurinta peste imposibilitatea lucrurilor vietii. Cuvantul „imposibil” nu exista in vocabularul copiilor si asta pentru ca nu exista o constientizare a posibilului. Totul poate parea putin haotic din punctul de vedere al unui adult, dar in lumea lui, copilul judeca, ia decizii si traieste dupa cum simte.
La trecerea pragului maturitatii, ceva se schimba in noi si parca totul trebuie sa aiba un raspuns, o logica si mai ales un motiv bine intemeiat care se ne indemne in prealabil sa actionam intr-un anume fel.
Calitatea visurilor noastre
Copilaria inseamna in primul rand a visa...Visuri nereale, nefondate, imature....Visuri care ne infrumuseteaza viata si care, mai mult decat oricand, te ajuta sa traiesti din plin, avand ca sprijin propriul suflet nepatat, inocent si lipsit de regrete. Acest tip de viata nu cunoaste indoieli si nici piedici. El se defineste prin existenta unei lumi fara cusur, a unei lumi libere de orice constrangeri. Maturitatea inseamna delimitarea calitatii acestor visuri, constientizarea lor si sporirea gradului de realism cu care le discernem. Astfel, visurile isi pierd denumirea originala, luandu-si pseudonimul de „sperante”. Pentru ca noi, oamenii maturi, avem deosebita pricepere de a spera, iar sperantele se regasesc chiar si in strafundurile sufletului celui mai realist om de pe Pamant....Speranta este de fapt scuza pentru faptul ca indraznim sa ne pastram visurile copilariei, pe care uraciosul realism ne impinge de cele mai multe ori sa le privim dintr-o alta perspectiva. Prin urmare, as putea spune ca nu trebuie niciodata sa ne pierdem speranta...si asta numai pentru ca odata cu pierderea ei, pierdem, in mod indirect, si ultimele trairi ale copilariei noastre.
Sentimentul de protectie
Cand suntem copii, nu constientizam prea mult existenta sentimentului de protectie parintesc, dar constientizam lipsa lui in momentul in care decidem sa plecam de acasa. Lipsa grijilor vietii este strans legata de existenta acestui sentiment protector care ne permite la varste fragede sa nu ne pese de viata.
Cateodata chiar simt ca am pierdut toate aceste lucruri, desi am castigat ceva: am castigat aminitiri placute, aminitiri fara de care viata mea ar fi pustie acum.
------------
Uneori incerc să-mi desluşesc gândurile şi să dau imaginaţiei mele o directie. Stânjenitorul adevăr ivit în mintea mea nu face altceva decât să-mi creeze o stare de glorie sufletească absurdă şi temporară generată de mângâierile fragile ale aminitirilor, dar şi de micile succese ale vieţii mele actuale.
Cred ca trebuie sa ne nastem cu un gand pe care sa ni-l repetam mereu: timpul nu are optiunea de „reverse”, dar nici de „forward”. Timpul nu cunoaste decat o singura optiune: cea de „play”. . .In centrul atentiei noastre este sau ar trebui sa fie mereu viata pe care o avem de trait. In plan secund, sunt si vor fi mereu amintirile unei vieti trecute, mai ales cele legate de copilaria noastra.
Alexandra Istrate.
.JPG)